-->

Tuesday, September 29

Where is the hope?


Mi-ar plăcea să iubesc, să te iubesc pe tine, oricine ai fi, să îngenunchez în fața spiritului tău, să te fac să îngenunchezi sub povara iubirii mele. Suflet - amforă preaplină - ai renunțat să mai cauți sub frunze uscate jarul dulce al iubirilor... Limba îmi e uscată de arșița deșertului. Nu mai pot nici rosti chemarea.
Cum ar fi... să mă pierd? ... să mă regăsesc doar în brațele tale?... să am pentru cine dormi, pentru cine mă trezi, pentru cine visa?
Nu am crezut vreodată că voi înceta a spera. Dar cutia Pandorei e goală... a zburat și ultima fantomă, cea cu aripi firave...

Hope begins in the dark...

Tuesday, September 22

Dualitate

Visezi? Mai îndrăznești încă să visezi? HA! Mă faci să râd! Câtă naivitate!
Deschide ochii mari și privește atent în jur! Îi vezi? Rechini, toți sunt rechini la pândă! Nimeni nu mai crede în nimic.
Mergi prin viață plutind pe un norișor roz... Dacă te mai îmbrâncește câte cineva din când în când - și pe bună dreptate - te plângi de parcă ar fi tragedia vieții tale. Nu crezi că ar fi cazul să te trezești deja? Să cobori cu picioarele pe planeta numită Pământ?
Lasă să îți crească un rând de colți măcar, nu îi mai pili atât. Poți să rânjești în continuare, dacă îți place...

Sunday, September 20

Ha? Ce spuneai?

De la iubire la ură nu e decât un pas.
Și acum spune-mi: ar trebui să mă uit peste umăr când merg singură pe stradă? Ar trebui să număr umbrele și șoaptele nopții? Ar trebui să îmi fie frică?
Te enervează calmul meu...
Nu îmi e frică de nimic înafară de Dumnezeu. Și nici nu știu sigur că Dumnezeu există.
Nu mă intimidezi și asta te scoate din sărite... Îmi pare rău, nu mă mai prefac pentru tine...
Da, ai văzut bine lacrima din colțul ochiului stâng. Dar nu era pentru mine. Pentru durerea ta era. Nu mă crezi?

Nu ai încercat niciodată a mă cunoaște. Și deodată îți pare că îți aparțin?!
Sunt mai puternică decât crezi, you ain't gonna break me, sunt mai puțin influențabilă decât îți închipui, sunt o mai bună actriță decât tine, am iubit mai mult, am suferit mai mult, SUNT MAI MULT!

Friday, September 18

Subiectul zilei

Banii! Petice de hârtie specială, ilustrate în culori simple, despre care toată lumea zicea că aveau valoare -- și credea, și toată lumea credea că așa stăteau lucrurile -- până în clipa când s-ar fi văzut cu un munte de asemenea hârtii într-o bancă, o respectabilă, tradițională, confidențialisimă bancă elvețiană, și ar fi cerut:
-- Pot să-mi mai cumpăr câteva ore de viață?
-- Nu, doamnă, nu vindem așa ceva, doar cumpărăm.
(Paulo Coelho)
Considerați că ar mai fi ceva de adăugat? Eu nu.

Saturday, September 12

Singurătate

Mergem pe stradă, ne plimbăm în parc, stăm pe un scaun sau în picioare într-un tramvai, vorbim cu un amic, povestim unui prieten cele mai intime întâmplări... mă întreb dacă ne poate vedea cineva. Suntem o imagine, un film fără cap și fără coadă. Suntem singuri. Nu ne cunoaște nimeni.
Nimeni nu va ști vreodată cine ești cu adevărat. Ne încercăm limitele, abia dacă putem spune că ne cunoaștem noi înșine.
Chipuri umblătoare prin viață.
Iubești? Te minți. Urăști? Te minți. Nu știi pe cine iubești sau urăști. Nu știi cine sunt ei. Iubești sau urăști imaginea pe care ți-ai creat-o singur în minte.

Eu sunt scrisul, nu poza. Subtitrarea, nu filmul.
Portrete de Dali, desfigurate de ochii altora. Portrete de Picasso.

(foto: Pablo Picasso- Weeping Woman)

Wednesday, September 9

Gata??!

Uneori viața te pune în fața unor încercări absolut scabroase. Te pune să alegi: asta sau cealaltă? Și hotărăște-te mai repede! Nu am timp de pierdut! De ce să aleg? Eu vreau TOTUL. Nimic mai mult... Pășeșc în vârful picioarelor, încerc să nu trezesc rațiunea adormită. Conștiința e cel mai pervers lucru ce i-a fost dăruit omului. În fine, după liberul arbitru.
S-a sfârșit și vara aceasta...
Aș vrea ca viața să fie o nesfârșită vară... „Nimeni să nu se amăgească la gândul că va dura ce-și dorește mai mult decât tot ce-a fost.” (Jorge Manrique) 
Photo by me