Picaturi

Mă țin de mâini să nu îți scriu. 
Mă țin de suflet să nu te iubesc. 

Îmi potrivesc mai bine masca, zâmbesc, ce ai vrea să auzi? Ultimul secret ce-a mai rămas între noi îl strig lumii întregi. Tu nu mi-l cere, nu ești pregătit să îl afli.

Iar număr pe abac ore, zile, luni, eternități ce au trecut de când am zâmbit ultima dată. Am primit în dar un zâmbet pe care nu-l pot folosi. A aștepta... așteptare... așteptând... așteptat... aștept iar vara să-ți șoptească defrânată cuvinte cărora nu le cunosc înțelesul, să îți ghideze ea gândul spre mine. Aștept clipa în care voi reuși să nu te mai aștept.

Sunt toată un suflet... tu iei doar trupul... dar, întinzând mâna spre mângâiere, ai trecut prin suflet, căci îl am pe dinafară, înveliș oribil de care fug chiar eu, mereu sângerează, mereu se agață, iată, acum ție nu mai vrea să îți dea drumul, mereu vrea mai mult, aș vrea să îl dezbrac ca pe o haină uzată...

Îmi înghit inima—vrea să mă sufoce—mă rog să am curajul să nu îți cer nimic, să accept doar firimiturile ce mă lasă să flămânzesc în urma ta.

Să trăim clipa... mi-aș vinde sufletul Diavolului să pot, ca Faust, întinde clipa spre veșnicie.

Plouă... în mine plouă cu soare... tu ce faci?

Photo by ChocolatePanda2

Hopeless

I’m pathetic

I reek of desperation

I am everything I hate

Attracting flies like a corpse in putrefaction.

Embracing the leash

kissing the hand that drove me away

I cry I beg I crawl

and lick the crumbs that fall behind you on the floor

You broke me.

giving up on myself

my fight is lost, my strength is dissipating,

and my pride waning.

Useless

Useful only in your hands.

Autumnally Depressed

Drowning in dead leaves

To insanity and back

I miss your embrace.

Photo by NarcissaForsworth

7

Viaţa mea se scurge în cicluri de şapte

Am observat.

Trebuie sa fi spart multe oglinzi în copilărie…

Şapte a fost mereu numărul meu.

Nu numărul meu norocos, cum au unii,

Ci doar

Numărul meu.

De câte ori trebuie să repetăm aceeași greşeală

Ca să ne fie considerată lecţia învăţată?

Ca să fim luaţi în considerare?

Ca să nu mai fim trecuţi la loc cu nota 2 în catalog,

Copii imbecili,

Buni doar de pus la colţ?

Nu judeca nebunia ce se scurge direct pe hârtie

—Totul e virtual acum,

Nici hârtie nu mai avem—

Mă privești cu ochi mari și nu înțelegi cum

Și de ce.

Când doar ţi-am repetat, nu de şapte ori,

De şaptezeci și şapte,

De şapte sute şaptezeci şi şapte

Că aici se va ajunge.

Am repetat de atâtea ori încât ai incetat să mă auzi.

Nu întreba de ce.

Withdrawal

îmbrățișare parfum fum sărut zâmbet
bună dimineața… bună dimineața… bună dimineața…
vârtej de senzații, fragmente de film întrerupt ca de somn adânc de timp de spațiu
Viața e o gaură neagră în care mă învârt încrezătoare după propria coadă. Capul sus. Mersul drept. Privirea în față. Trebuie să dăm impresia că suntem ceea ce alții au impresia că suntem.
De fapt, nu trăiesc decât când am acul în venă, când dealerul nu îmi refuză doza, când dulcea otravă îmi hrănește demonii, îi alintă, răsfață
și se evaporă… lăsându-mă-n urmă c-un zâmbet tâmp și cap gol de gânduri.
Withdrawal… deja simt durerea în oase, nesomnul neîmplinirea nesiguranța nerăbdarea nevoia. Mă dărâm în mine, ca un castel de nisip pe malul mării, pe care apa și-l revendică încetul cu încetul. Acum ar fi timpul. Strigă nebunia în mine, mă aud în pescărușii macabri, mă simt încolăcindu-mă parazitar în jurul fanteziei care se sufocă. Dacă moare ea, moare o parte din mine, și nu o las, o hrănesc cu sânge cu vise minciuni amăgiri amintiri speranțe
cuvinte...

Digital art by Ice Skating-Otaku-813

Amused:

Inner analysis today was entertaining.

My perpetually derailed train of thought made me smile

—you know, that sarcastic smile that buds in the left corner of my lips

but a smile, nonetheless­—

On such an insignificant planet

In this negligible universe

Out of who-knows-how-many multiverses

Here I am, the flea of a flea on a flea,

Making waves

“Oh, look at me as I am king flea,

And I am importanter than all other flea!”

In jocular contemplation I deduce

Life is not to be taken seriously

Rationality is absurd and temperance ludicrous

So who I am to ask of myself to be sane?

So write or don’t write,

Care or don’t care,

In the end, we all disappear into thin air.

Photo by Eye-crazy

Obsessing

I write you down
to the last detail
Make you live inside my soul
You are a map I learn to navigate
One-half real, ten-halves fantasy
A recipe to disaster
I obsess and get mad on my being dependent on you
Then ask your advice
in my head
You always talk to me in my head
we carry endless conversations about the fate of the world
I make your coffee every morning before sunrise
although there’s just one cup on the counter
Then crawl back to bed to meet your hot skin
to find the bed empty
We take long walks, the kind we’ve never taken,
and smile at the thought of intimacy shared
and I never look to my right because I know you’re not there
You follow me in my dreams
and I don’t even reach for you anymore when I wake up at tiny hours in the night
Never mine, never yours, never us
You live out there, somewhere
And you don’t even know
Inside of me you have a second life.

Photo by KerenStanley

Relapse

Like a drug you run through my veins

And no matter how many times I take my twelve steps

I always relapse.

One word, one look, one hug

Come with the power to lift me up to the highest clouds

and to the deepest abyss have the power to drag

Though every time I soar, I fall

I never learn

and misstep on the same path again and again

But love is not a mistake

and regrets have no place

so I’m left with a cycle of comings and goings,

of questions unanswered, of truths and lies.

A man should never have such power over another,

Yet I am letting you,

Damn, I’m inviting you to,

And all I need when the withdrawal fever’s shaking me

is just another dose of the drug

of you.

Recurrent Nightmare

I'm not calling you a ghost, but that's what you are. You can permeate my life without lifting a finger. Then again, you don't have hands to me anymore. It's been too long and your physical presence has grown fuzzy in my mind. The dimples, if they existed, could just be freckles. The dip in your nose might just be my imagination. I can dress you up or down as I please. Memories are like mannequins, and we just nip and tuck until it seems right. This would be more convenient if I wanted to remember. 

Text: The Memory Ghost by  Out-on-a-Limb

Regăsire

Te-am regăsit în cuvinte vechi

Cu iz de mentă și soare

Citesc printre rânduri

Aceiași ochi de cer

Aceeași libertate-ncătușată

Aceeași luptă mută cu mine însămi.

Vreau să-mi întorc spatele

Vreau sa beau poțiunea magică

ce mă va face să te uit.

Un clește, un patent, o gheară

care să te extirpeze din mine

Înfipt adânc cu tentacule parazitare

ce-mi absorb energia din fiecare nerv.

Făcut din nisipuri mișcătoare ești

și cu cât mă zbat mai mult

cu atât mă înfund și rămân pe loc

și cad mai adânc, mai adânc...

Trebuie să mi te smulg

cu sufletul meu cu tot, dacă-i nevoie,

dar nu am puterea să renunț

la tine.

Digital painting by Sakimichan

Nerăbdare

Pași repezi pe podeaua goală,

Leu în cușcă, turbat de privațiuni,

Îmi înfund fața în pernă

Și țip cât pot de tare

Te urăsc

Vreau să sparg, să distrug, să zvârl pe fereastră, să sfâșii

Strâng pumnii și lovesc în gol

Unghiile îmi intră în carne—e bine

Durerea mă eliberează

Îți scriu de zece ori, lasând furia să curgă în rânduri

Și șterg tot de atâtea ori tot atâtea cuvinte

Îndoieli, întrebări, încordare, frustrare se revarsă

În gânduri fără stavilă

Vreau să mă ridic și să plec

Să te las în urmă, singur,

Vreau sa te doară așa cum mă doare pe mine

… apoi respir…

Va fi bine, îți spun, crezând pe jumătate ce zic,

Știind ce ai nevoie s-auzi.

Zâmbesc 

și sper să nu vezi dincolo,

să nu simți lacrimile ce mi se-opresc în gât.

Te aștept, din nou, atât cât va fi nevoie, îți spun,

Ținând sub călcâi propria nerăbdare care mă-nțeapă cu coada, scorpion înfuriat.

Vom fi bine…

Vom fi…

Watercolor by A-Fragile-Smile

Am I Wrong?

După ani de vid…
În care
Lipsa sentimentelor
Starea de amorțeală
Lipsa de identitate
Indiferența,
Da, mai ales indiferența lui,
mi-au arătat abisuri
tuneluri fără capăt
somn nesfârșit
dorința de trezire de cealaltă parte,

Acum… acum, tocmai acum,
Când aveam mai multă nevoie,
O gură de aer…
Și simt… prea mult, prea deodată, prea tot și nu mai vreau nimic decât să simt
Vârtej, pe toate, bune și rele, și râd, și mă doare și strig
Mi-e frică, dar am curaj și mă avânt din nou cum am făcut odată
Pășesc prin întuneric, și nu bâjbâi ci alerg
Și-mi sfâșii haine, piele, suflet în ghimpii ce mă întâmpină
Dar simt… te simt la capăt, așteptând cu brațele deschise
Și poate mă înșel ca alte dăți
Și poate voi ajunge prea târziu sau prea devreme sau nicicând
Dar… simt…

Photo by Chia Kah Rou

If ever

The clouds trickle their grayness into my blood,

and everything becomes commonly uncommon.

The air pricks my skin and makes my bones hurt

with cold.

It’s cold without you

and I haven’t learned how it’s with you yet

If ever.

Nowhere.

That is where I’m going

And I have all the options, and all the opportunities are mine,

and I can have anything I want

Except I don’t.

You I can’t have yet

If ever.

Immobile. My fingers rest onto my immobile heart.

Forgetting and wishing to relive

I search and find you distant

more and more each day

as if we didn’t exist once upon a time

If ever.

Photo by Woolf83