-->

Saturday, May 7

Cică să iubești femeia... (1)

Citeam fragmente dintr-o carte scrisă de un tip versat care predică frumusețea femeii în toate anotimpurile. Adevărul e că scrie bine, știe unde să atingă, știe să stoarcă o lacrimă sau să facă să mijească un zâmbet. Dă bine la gagici. Se și vinde bine cartea lui. Pun pariu că niciunui bărbat nu i-a trecut prin cap să o cumpere, dar că mulți s-au trezit cu ea pe noptieră, cadou: „Vezi, prostule, așa trebuie să mă iubești!” (Se răsti ea cu năduf, își dădu jos halatul obosit, „de casă”, și se trânti în pat, întorcându-i spatele, dar fără să uite să mai ofteze o dată, sonor, ca să fie sigură că e auzită.)

Femeia e prefăcută. Femeia știe să zică „Vreau” și să refuze atunci când îndrăznește și el să vrea ceva. Femeia știe să mintă frumos, cu zâmbetul pe buze, și să înșele la fel de frumos, tot cu zâmbetul pe buze. El nici nu va afla dacă ea nu vrea. Și ea va vrea, fiindcă femeii îi place să rănească.
A fost rănită și ea, a fost o fraieră, a lăsat pe vreunul să profite de naivitatea ei, dar nu e nimic, că a învățat și se va răzbuna pe tot neamul bărbătesc de acum încolo. „Lasă, că și eu am suferit. Să vedeți și voi cum e!

Iar bărbații sunt niște fraieri. Se lasă duși de nas de un ruj mânjit frumos pe buze, de un toc elegant care face glezna mai subțire și pasul de căprioară, de un picior învălit delicat de un ciorap fin, și dacă între unu și două e liberă și le dă și lor o bucățică, au pus botu'. Au impresia că mereu li se va deschide calea cum s-a deschis marea în fața lui Moise. Ei nu știu că femeia are migrene, oboseală, lipsă de chef, certuri cu mama (sau--doamne feri!--cu soacra), toane și, mai ales, condiții.

Iubește femeia, dar iubește-o pe aceea care merită iubită.

No comments:

Post a Comment