-->

Wednesday, August 31

Stuck

I wish I could just pack my bags and move away, decide you're one of those things I don't need to carry around, be strong enough to leave you behind, in my past, where you belong.
But I am not strong enough, or perhaps I don't want to be, and I still want you in my life, although there's no future written for us.

I wish I could pack my bags and fold you neatly, like a shirt, place you among my belongings. Steal you away from your life and take you to a place where no one knows us, where we could start writing a future that has us together.

Thus I am stuck, looking at the baggage left open in the middle of my soul. I guess I'm not going anywhere for now.

Saturday, August 27

Lessons

Am spălat piersica până i-am jumulit pielea.
Când eram mică, spălam merele cu săpun. Învățasem despre microbi la școală.
Când eram și mai mică, mâncam săpunul. Dar numai pe cel roșu și galben. Pe cel verde îl îngropam în nisip, ca să se coacă. Încă nu învățasem nimic.

Doamnei mele învățătoare îi plăceau proverbele și gramatica. Și mie îmi plac. Nu cred că este o coincidență.

Când eram mică de tot, aveam o păpușă albastră pe care o chema Givana. Eu îi pusesem numele, în ciuda împotrivirii și privirilor contrariate ale părinților. Pe-atunci încă mai aveam amintiri din viața anterioară.

Încă învăț.

Tuesday, August 23

Aici

Aici îți scriu ție.
Aici, uneori, îmi scriu și mie.
Dar atât.

Am scris și altora în trecutul meu, dar de ei scrisul meu se plictisea repede. După câteva mușcături, îi scuipa afară.
De tine nu pare să se plictisească. Eu nu știu dacă asta e bine sau rău.

Aici eu sunt eu.
E ușor să fii tu însuți când nu te vede nimeni.
Dar de obicei nu mi-e frică.
De nimic.

Pot să visez cât vreau eu aici, dar încerc să nu o fac prea mult. Îmi dă o stare de greață când revin cu picioarele pe pământ.
Cel mai mult îmi place să pun întrebări. Uneori, aflu răspunsul după șapte ani.

Saturday, August 20

Fără răspuns

De ce îmi apari mereu în vise?
De ce îmi tulburi clipele?
De ce zâmbești atât de rar?
Încotro ne îndreptăm?
De ce mă privești așa?
De ce nu-mi spui ce gândești?
Îmi vei da destul timp?
Va fi vreodată destul?
De ce nu văd dincolo de ochii tăi?
Cine ești?
July 2009

Wednesday, August 17

Mai ales

by october
Îmi amintesc perfect toate lucrurile pe care nu le-am făcut niciodată.

Monday, August 15

Oasis

Las scrisul să mă ghideze spre o oază unde să mă pot odihni puțin. Am obosit.
În mintea ta se duce o luptă, în sufletul meu alta. Nimic nu se întâmplă așa cum trebuie, dar nimeni nu știe cum ar trebui să fie. Nu totul are o definiție precisă și faptele se împart în alb și negru doar pentru orbi.

De când am învățat să vorbesc am aflat că lumea e construită pe minciună. Așa m-a învățat mama. De-aia nu pot rosti decât adevărul. Dureros. De-aia oamenii din jurul meu au trebuit să fie stânci. De-aia nu sunt oameni în jurul meu.

Lucrurile nu mai revin niciodată la cum au fost. Odată ce ai spus ceva, vectorul își schimbă direcția, chiar dacă imperceptibil, în urma impactului. Aș vrea să vorbesc cu mâinile, precum surdo-muții, ca să pot atinge aura adevărului.

Las cuvintele să îmi vorbească și fiecare combinație îmi aduce ceva nou, neștiut până atunci. Învăț, scriind, despre mine.
 

Saturday, August 13

Hobby-Horses

Unii ascultă muzică. Cu sau fără căști.
Alții conversează. Discută. Se asociază în transmiterea de informații mai mult sau mai puțin personale referitoare la cetățenii din imediata apropiere, conținutul sacoșelor acestora și nivelul de grăsime a patrupedului pe care îl au sub stăpânire.
Altele merg la shopping. Trendul de loitering prin mall-uri a ajuns și la noi, căci nu am știut nciodată să ne apreciem și am dat mereu copy-paste de la alții, mai ales de la americani, și nu fiindcă ei sunt cei mai buni, ci fiindcă sunt the best la a-și face advertising.
Alții se joacă. Nu în fața blocului, cunoaștem cu toții discuția și nostalgia mingii, ”Țară, țară, vrem ostași” sau de-a v-ați ascunselea.
Eu scriu.
Aceeași pierdere de vreme, distribuită în mod inegal tuturor participanților.

Nu uitați să dați check-in.

Wednesday, August 10

Wordplay

Ți-am spus ce ți-am spus nu ca să știi, ci ca să știu eu că știi.
Deși nu folosește nimănui la nimic, știutul. Cu cât știi mai multe, cu atât ești mai prost. ”Fericiți cei săraci cu duhul”—șansa asta deja a zburat.
Nu folosește nimănui, știutul, dar eu vreau să știu tot, minte nesătulă, plină de întrebări fără răspuns și răspunsuri fără întrebări.
Caut fără să știu ce caut. Trăiesc un vis ce nu va deveni realitate nicicând, dar nu mă pot opri să îl trăiesc de fiecare dată când închid ochii, de fiecare dată când îi deschid. Doar fracțiunea de secundă interpretată de coborâtul pleoapelor e reală.
Fericirea durează o fracțiune de secundă. O secundă fecundă. O fracțiune de fecundă secundă.
Cuvintele se joacă precum peștii sub apă. Joacă-se!

Sunday, August 7

Broken Is Better

Citeam despre kintsugi, vechea metodă japoneză de a repara obiectele de ceramică cu rășină amestecată cu pudră de argint, aur sau platină, acum considerată o artă și, de către unele persoane, o filozofie de viață.

Legenda spune că metoda a apărut în secolul XV, când un shogun a trimis spre reparare în China un bol pentru ceai, dar a fost nemulțumit când obiectul i-a fost întors refăcut cu capsele metalice inestetice care se foloseau atunci. Prin urmare, a dat sfoară în țară și a promis mâna fiicei sale și jumătate din împărăție (glumesc—asta e din altă poveste, iar el nu era împărat) cui va găsi o soluție mai plăcută estetic. Astfel s-a născut această artă care crește valoarea obiectelor sparte și în loc să ascundă defectele, le pune în evidență. Spărturile și reparațiile sunt văzute și apreciate ca parte din istoria unui obiect.
Perfecțiunea nu constă în absența defectelor ci în îmbrățișarea lor. Și poate așa suntem cu toții, devenim persoane mai valoroase când învățăm din propriile greșeli.
Photo source: tjvolonis.com

Friday, August 5

Survive

And I will meet someone new
and go on a real date,
somewhere in a sunny garden,
and I will take forever to order a soda cause they just offer you the bubbly ones that I can't stand
and never have what I like,
or maybe I'll go crazy and have ice cream.

We'll sit face to face and talk about things that matter,
like his first dog or his sister,
and I will remember you driving silently,
always asking questions, never answering them,
but I will push you out of my head and smile,
and he will never know that is a fake one because he will never know me like you did.

I'll light a cigarette,
blow the smoke up
cause that's how a girl shows confidence even if she's breaking inside,
and my mind will go back to that window framing you smoking and to how nervous I was and didn't know what to say and you talked about the train and asked questions, your never-ending questions, which you never answer,
and then remember that you quit.

And then we'll take a walk through the park
or maybe on the beach,
and maybe we'll hold hands
—you're never too old to hold hands—
I've always loved old couples holding hands on the street; it has always made me smile
—but I will never grow old—
and a wave of jealousy will surge through me again
at the thought of that girl you wrote about, the one you walked with in March, and you've never walked with me; you've never held my hand.

I will pretend to be happy with him,
and maybe, in time, I will start believing it,
which is not so sad if you think about it,
and although I can never forget or unlove you,
I will dim you out of my mind
so that I can survive you.