Fairy Tale of Mine

"This looks like the witch's house in Hansel and Gretel!"
"And we've just had lunch ... We'd be just good for her. We'd better walk by slowly so that she doesn't hear us."

It's amazing how big little things are.

Daybreak

This is how Mary Magdalene must have felt.
Another chance to start anew, to have what you have only dreamed of, what you thought was meant only for others—maybe there are a myriad lives in the span of this one, maybe rebirth comes with the dawn.
Don't waste it!
I won't.

Countdown to resurrection: 7 days.

Instant

Las să treacă prin mine acest nou val de emoții și întrebări și tresăriri. Mă detașez și observ. Zâmbesc.
Mi-e ciudă că trăiesc prin alții. De ce aș avea nevoie de tine, de oricine, ca să simt că mă pierd în vâltoarea vieții? Nici măcar nu căutam asta. Nici măcar nu credeam că mai sunt capabilă.
Desigur, sunt conștientă că aș putea cădea absurd, fără zgomot, pe podeaua de fluturi risipiți în neant. Într-o clipă.
Totul se petrece într-o clipă.
Și atunci ... voi profita de clipa asta.
Zâmbesc.

Once

by october

Apoi ne forțăm să ne uităm pe fereastră.
Să vedem tot ce e bun și frumos în univers.

Și tot ce e bun și frumos în univers trece prin fața noastră o singură dată iar mie tocmai atunci îmi vine să strănut.

Source: Electric bulbs & more  

Unsaid

Aștept să se trezească, deși nu știu ce aș putea să spun. Mi-am uitat cuvintele. Teama de a nu aluneca în banalitate.
”Vreau să te cunosc mai bine decât te cunoști tu însuți.”
”Vreau să mă pierd în brațele tale.”
”Vreau să îți ofer ce nu știi că îți lipsește.”
Asta vreau să spun, dar tac șovăielnic, cu încăpățânare.
Mi-e dor să dăruiesc.

Embryonic

Simt din nou.
Neașteptat, ca întotdeauna. Zeci de întrebări și câțiva fluturi pe care îi înăbuș de teamă. Dezechilibru interior, acela care te face să simți că trăiești.
Încă e devreme, îmi spun, și urmăresc reacții și cuvinte cu coada ochiului, neîncrezătoare dar nerăbdătoare.
Un apel. Îmi tremurau mâinile. Vocea nu era a mea, căci ar fi tremurat și ea.
E devreme.
Mă ascund în spatele teoriilor abstracte și bat câmpii așa cum fac de obicei când golul din stomac îmi împiedică vorbele în gât. Un pas greșit și ... se va spulbera totul. Am grijă. Trebuie să am grijă. Trebuie să am răbdare, acest concept al cărui înțeles îmi scapă printre degete, deși gândul mi-e deja la momentul în care îmi voi încolăci brațele în jurul unui suflet cald.
Balanța cade zdrăngănind zgomotos pe podea sufletului. A uitat ce trebuia să măsoare. Cui îi trebuie cumpătare?
Încă e devreme, dar mă furnică tălpile. A drum.