Cartea încă nu am citit-o. Am citit, în schimb, dedicația de câteva sute de ori.
Prima oară, la câțiva pași de tine.
Ai așezat cartea lângă mine, ușor, fără să spui nimic. Am așteptat să ieși din cameră ca să citesc cuvintele cerute cu insistență. A trebuit să îmi controlez lacrimile care îmi izbucneau din suflet și nu am știut cum să-ți răspund altfel decât strângându-te în brațe. Insuficient.
O țin lângă mine, pe masă, mereu la vedere, o ating în treacăt de fiecare dată când intru în cameră. Simbolic.
No comments:
Post a Comment